Perturbări în circulația trenurilor internaționale pe rețeaua MAV

9 iulie 2023

Astăzi, 9 iulie 2023, ca urmare a deraierii unui tren de marfă pe teritoriul MAV circulația trenului IR 375 este afectată, conform avizării administrației MAV, trenul înregistrează o întârziere de aproximativ 60 de min.

Sunt posibile înregistrarea unor întârzieri ale trenurile internaționale ce circulă spre/dinspre Budapesta pentru următoarele 24 de ore.

Circulația trenurilor spre/dinspre litoral în weekendul 7-9 iulie

6 iulie 2023

CFR Călători informează că, în perioada weekendului 7-9 iulie 2023, cu prilejul Festivalului Neversea din Constanța, există o solicitare crescută de bilete doar pentru anumite trenuri ce au litoralul ca destinație.

Situația vânzărilor de bilete indică în prezent un grad ridicat de ocupare, de 100%, spre Marea Neagră, numai la trenurile cu plecare din București Nord în cursul după-amiezii de 7 iulie. În acest context, CFR Călători recomandă utilizarea tuturor trenurilor puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație. Biletele pot fi cumpărate și online până la ora de plecare a trenului din stație, în funcție de locurile disponibile.

CFR Călători precizează că, pentru asigurarea mobilității turiștilor, a suplimentat cu vagoane trenurile spre/dinspre Constanța, conform solicitărilor de trafic, în limita parcului de vagoane disponibil. De asemenea, în funcție de disponibilitățile tehnice de material rulant și dinamica fluxului de pasageri, CFR Călători va încerca să efectueze operativ și alte suplimentări cu vagoane.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a adapta cât mai bine compunerea trenurilor la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea din timp a biletelor de tren.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web  din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul nostru din staţii.

Deranjament între stațiile Slobozia Veche și Căzănești

5 iulie 2023

Ca urmare defectării unui tren de marfă privat între stațiile Slobozia Veche și Căzănești, traficul feroviar este întrerupt temporar în această după-amiază, următoarele trenuri staționând până la reluarea circulației:

în stația Slobozia Veche

–           R 8124 Slobozia Veche – București Nord

–           R 8154 Slobozia Veche – Urziceni

în stația Căzănești

–           R 8123 București Nord – Slobozia Veche

–           R 8153 Urziceni – Slobozia Veche

Locomotiva de ajutor a operatorului privat, a plecat spre trenul defect.

Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre reluarea circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.

Update- Circulaţie feroviară afectată de aluviuni între staţiile Câmpulung Moldovenesc – Pojorâta

 5 iulie 2023 

Actualizare ora 19.45

Conform avizării managerului infrastructurii feroviare – CFR SA, s-a reluat circulația trenurilor de călători cu viteză redusă, între stațiile Pojorâta și Câmpulung Moldovenesc. Toate trenurile ce vor tranzita acest segment de linie vor înregistra întârzieri.

De asemenea, sunt posibile întârzieri si ale altor trenuri, ca urmare a asigurării legăturilor pentru călătorii din trenurile afectate.

——————————————-

Actualizare ora  18.00

Pasagerii trenurilor IR 12830 și IR 12832 afectate de aluviuni vor fi transportați cu mijloace auto între stațiile Pojorâta – Sadova și retur, urmând să își continue călătoria către destinații cu trenurile puse suplimentar în circulație.

Pasagerii acestor trenuri vor primi produse preambalate și apă în stațiile Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

_____________________________________________________

CFR Călători informează că în cursul acestei după – amiezi, 5 iulie a.c, din cauza aluviunilor dintre staţiile Pojorâta – Câmpulung Moldovenesc, circulaţia trenurilor IR 12830 şi IR 12832 Galați–Cluj Napoca şi retur este întreruptă.

În acest moment, trenul IR 12830 staţionează în staţia Sadova, iar trenul IR 12832 staţionează în linie curentă între staţiile Pojorâta – Câmpulung Moldovenesc.

În funcție de evoluția situației, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor. 

Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre reluarea circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și îi asigură că face toate operațiunile necesare pentru asigurarea unui transport în siguranță.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul nostru din staţii.

Incident în stația Roșiori Nord

5 iulie 2023

Referitor la incidentul feroviar de astăzi – 5 iulie 2023, din stația Roșiori Nord, în jurul orei 11:00, pentru analizarea cauzelor producerii acestuia se constituie o comisie de cercetare formată din autorități legale competente, iar CFR Călători demarează o cercetare internă.

Din primele informații, pot fi precizate următoarele:

  • La manevra de regarare efectuată de o locomotivă izolată a CFR Călători – EA 428, s-a produs tamponarea unei locomotive tip DA a unui operator feroviar privat, cu deplasarea acesteia pe linie și deraierea a 3 osii.
  • În urma impactului, personalul feroviar nu a fost rănit.
  • Circulația trenurilor în zonă nu este afectată.

Update – Deranjament în circulaţia trenurilor pe relaţiile Caransebeş – Brebu şi Caransebeş-Jena

Actualizare ora 21.39

Din cauza vegetaţiei căzute pe firul de contact, trenul IR 1691 Bucureşti Nord – Timişoara Nord a staţionat în linia curentă Cavaran-Jăgujeni, trenul reluând circulaţia cu o întârziere de 117 minute.

Actualizare ora 20.00

Începând cu ora 19:39 s-a reluat circulația trenurilor de călători pe relaţiile Caransebeş – Brebu şi Caransebeş-Jena.

Trenurile afectate sunt:

  • R 9576 Timișoara Nord–Caransebeș înregistrează o întârziere de 110 minute
  • R 9553 Orşova – Timişoara înregistrează o întârziere de 203 minute
  • R 9166 Reșița Sud–Caransebeș a înregistrat o întârziere de 227 minute

Din cauza acestui incident pot fi posibile întârzieri ale altor trenuri din graficul de circulație pentru a se asigura legăturile la trenurile întârziate.

==========================================================================

4 iulie 2023

În cursul acestei după-amiezi, 4 iulie 2023, circulația trenurilor CFR Călători pe relaţiile  Caransebeş – Brebu şi Caransebeş-Jena este întreruptă temporar, din cauza căderilor de copaci şi lipsa tensiunii în linia de contact.

Trenurile afectate până în prezent sunt:

IR 73 Curtici- Bucureşti Nord a  plecat cu o întârziere de 80 minute

R 9553 Orșova–Timișoara Nord staţionează în Caransebeş

R 9166 Reșița Sud–Caransebeș staţionează în Brebu

În funcție de evoluția situației, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor.

Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează la remedierea deranjamentului produs. CFR Călători a pus la dispoziția CFR SA tracțiune diesel pentru remorcarea trenurilor pe distanța afectată în situația în care va fi necesar.

 Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și îi asigură că face toate operațiunile necesare pentru asigurarea unui transport în siguranță.

Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Intern.