9 iulie 2025

Astăzi, 9 iulie 2025, circulația feroviară este întreruptă pe ambele fire de pe ruta Valea Largă – Buşteni din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată.

În urma acestui incident, trenurile CFR Călători care tranzitează zona, staţionează.

Administratorul infrastructurii feroviare CNCF “CFR” SA lucrează la remedierea deranjamentului, iar CFR Călători a pus la dispoziția acestuia tracțiune diesel.

În funcție de evoluția situației, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor.

Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre reluarea circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și îi asigură că face toate operațiunile necesare pentru asigurarea unui transport în siguranță.

De asemenea, informații despre circulația trenurilor sunt disponibile:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe  www.cfrcalatori.ro   la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • la personalul nostru din staţii.