Tren direct de la București către Varna, Sofia, Istanbul (Halkali) și retur

CFR Călători te duce în vacanță în Bulgaria și Turcia 

În perioada 13 iunie – 13 octombrie 2025, trenul internațional “România” asigură zilnic legătura directă între București și
•             Varna
– din 13 iunie,
•             Sofia
, respectiv Istanbul (Halkali) – din 14 iunie.

Trenul cu plecare din București are în compunere vagoane directe pentru Varna, Sofia și Istanbul și vine în întâmpinarea călătorilor care preferă transportul feroviar.

Program de circulație și tarife:

VARNA

  • Tren internațional “România” 461 (461/ 9623): București Nord (plecare 10:11) – Varna (sosire 20:55); perioada de circulație: 13.06 – 12.10.2025,
  • Tren internațional “România” 460 (9620/ 460): Varna (plecare 07:45) – București Nord (sosire 17:32); perioada de circulație: 14.06 – 13.10.2025.

Preț bilet (1 călătorie) București Nord – Varna (sau retur), la clasa a 2-a:  26 euro.

SOFIA

  • Tren internațional “România” 461: București Nord (plecare 10:11) – Sofia (sosire 20:35); perioada de circulație: 14.06 – 12.10.2025,
  • Tren internațional “România” 460 (20229/ 2611/ 460): Sofia (plecare 06:50) – București Nord (sosire 17:32); perioada de circulație: 13.06 – 12.10.2025.

Preț bilet (1 călătorie) București Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a:  33 euro.

ISTANBUL (HALKALI)

  • Tren internațional “România” 461 (461/ 465/ 493/ 12504): București Nord (plecare 10:11) – Istanbul/ Halkali (sosire 09:56);  perioada de circulație: 14.06 – 13.10.2025,
  • Tren internațional “România” 460 (12503/ 492/ 464/ 460): Istanbul/ Halkali (plecare 20:00)– București Nord (sosire 17:32); perioada de circulație 12.06 – 11.10.2025.

Preț bilet (1 călătorie) București Nord – Istanbul/ Halkali (sau retur), la vagon cușetă cu 4 locuri: 57 euro.

Notă:
Perioada de cumpărare cu anticipație a biletelor de tren pentru călătoriile în trafic internațional este de 90 de zile.

Modalități de cumpărare a biletelor:

  • de la casele de bilete din stații şi agenţii de voiaj CFR Călători deschise traficului internaţional,
  • online, de pe site-ul companiei, https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro, cu ridicarea biletelor din stațiile deschise traficului internațional sau cu livrare prin curier pe teritoriul țării, pentru destinațiile Bulgaria și Turcia. Pentru destinațiile din Bulgaria biletul poate fi primit și prin email, în format .pdf (A4RT).

Informații suplimentare, aici și aici.

Important:
Pentru călătorii cu trenul în Bulgaria și Turcia, precum și în alte țări din Europa, ai la dispoziție și oferta Interrail, biletele putând fi achiziționate de la casele de bilete din stații și agenții cu vânzare pentru trafic internațional.

Detalii, aici.

Informaţii despre circulaţia trenurilor:

Alege destinația și mergi în vacanță cu CFR Călători!

Cumpară bilete ONLINE în trafic internațional

Cumpără

Noaptea Muzeelor – 17 mai

Destinații de weekend cu CFR Călători

CFR Călători îți propune să descoperi destinații turistice interesante și să participi la evenimente de top din România!

Pentru sâmbătă, 17 mai, îți sugerăm să iei trenul spre … cultură și să participi la evenimentele care se organizează în toată țara în cadrul Nopții Muzeelor 2025.
La ediția din acest an, peste 70 de muzee își deschid porțile publicului, iar accesul va fi gratuit.

Alege să călătorești cu trenul spre destinațiile culturale preferate și beneficiază de ofertele de transport CFR Călători:

  • biletul dus-întors – la cumpărarea cu minim 1 zi înainte de efectuarea călătoriei, reducerea* este de 10%. Detalii, aici.
  • reducerea la cumpărarea cu anticipație
    – la cumpărarea cu anticipație de la 11 zile (inclusiv) până la 30 zile față de data de plecare, reducerea* este de 10%
    – la cumpărarea cu anticipație de la 6 zile până la 10 zile față de data de plecare, reducerea* este de 5%.
    Detalii, aici.
  • cardul TrenPlus – la achiziționarea unui card, reducerea* este de 25% pentru un număr nelimitat de bilete de tren, cu date de călătorie aflate în perioada de valabilitate a cardului (timp de 1 an). Detalii, aici.
  • reducerea de grup
    – pentru grup 20 – 40 persoane, reducerea* este de 15%
    – pentru grup 41 – 80 persoane, reducerea* este de 20%
    – pentru grup mai mare de 80 persoane, reducerea* este de 25%.
    Detalii, aici.

Notă: *Reducerile se aplică la tariful de transport! Tariful de rezervare a locului la vagon clasă sau suplimentul de pat la vagon de dormit/cușetă se achită integral!

Pentru a vedea orarul trenurilor CFR Călători şi pentru a cumpăra bilete de tren, intră aici!

∗∗∗∗∗

Noaptea Muzeelor este un eveniment în cadrul căruia, muzee din multe țări din Europa și din lume își deschid porțile în aceeași noapte și devin centre de atracție, de socializare și de consum cultural.
Oferta culturală este special concepută pentru această ocazie, în scopul de a transforma muzeele în spații comunitare active, ineditul și interactivitatea fiind elemente definitorii ale acestei nopți.
Vizitatorii de toate vârstele sunt așteptați la peste 650 de activități cultural-educaționale: ateliere, expoziții, tururi ghidate și experiențe unice în muzee din toată România.

Lista care include majoritatea muzeelor participante poate fi consultată aici.
Programul evenimentelor poate fi consultat la adresa de facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor/

Noaptea Muzeelor 2025 – Mai aproape de oameni, într-o noapte de mai!

Călătoreşte cu CFR Călători spre destinațiile culturale preferate!

Instalează aplicația CFR Călători Bilete online și cumpără biletul direct de pe telefon

sau

Cumpară bilete ONLINE în trafic intern

Cumpără

Sursa: https://www.muzee.org/, https://www.facebook.com/noapteamuzeelor/

Hai cu trenul în vacanță!

Ești elev și ai vacanță?

Pârtiile de schi și de săniuș din stațiunile montane te așteaptă!

Călătorește cu trenurile CFR Călători spre destinația preferată și beneficiezi de bilet gratuit*!

În plus, adulții care te însoțesc pot beneficia de oferta dus – întors, cu reducere de 10%, iar dacă sunt pensionari, de 50% reducere**!

Pentru a vedea orarul trenurilor CFR Călători şi pentru a cumpăra bilete de tren, intră aici!

Notă:
*  elevii își pot procura online bilet gratuit numai după confirmarea calității de elev la casa de bilete și emiterea unui ID
**  pensionarii își pot procura bilet cu 50% reducere numai de la casa de bilete, în baza talonului special de călătorie.

Detalii:

Iată câteva exemple de stațiuni de schi la care poți ajunge cu trenurile CFR Călători:

Valea Prahovei și județul Brașov

  • Sinaia, supranumită “Perla Carpaților”

– Pârtii de schi recomandate pentru copii: Gondola, unde există și o zonă Baby Ski, Valea Soarelui 2, Începători, Lăptici 1
– Atracții turistice: Castelul Peleș, Castelul Pelișor, Castelul Foișor, Mănăstirea Sinaia, Cazinoul, Castelul Știrbey – care găzduiește Muzeul Orașului Sinaia, Vila Luminiș – Casa Memorială “George Enescu”, Gara Regală, Expoziția de Trenulețe – situată în incinta gării.

  • Bușteni – “Poarta Bucegilor”

– Facilități pentru copii: Fun Park Kalinderu, unde există pârtie de schi pentru începători, Baby Ski, snow tubing, roller-coaster, pârtie pentru săniuș special amenajată pentru copii
– Atracții turistice: Castelul Cantacuzino, Mănăstirea Caraiman, Biserica Domnească, Casa Memorială “Cezar Petrescu”, Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial (aflată pe vârful Caraiman), monumente naturale ca Babele și Sfinxul, Cascada Urlătoarea.

  • Azuga

– Pârtii de schi pentru copii:  Baby Ski Cazacu, Sorica Sud
– Atracții turistice: Biserica “Sfânta Treime”.

  • Predeal

– Pârtii potrivite pentru începători: Clăbucet Sosire, Clăbucet Variantă
– Atracții turistice: Mănăstirea Predeal, Biserica “Sfinții Constantin și Elena”.

  • Poiana Brașov de la Gara Brașov se ajunge în stațiune cu autobuzul 100

– Facilități pentru copii: pârtiile Bradul și Stadion, săniuș, tubing
– Atracții turistice în zonă: Castelul Bran, orașul Brașov – Piața Sfatului, Biserica Neagră, Strada Sforii, Biserica Sfântul Bartolomeu (cea mai veche biserică din Brașov), Strada Republicii (pietonală), Strada Mureșenilor, Șcheii Brașovului, cu Biserica „Sfântul Nicolae” (cea mai veche biserică ortodoxă din Brașov) și Muzeul „Prima școală româneascăˮ, Bastionul Fierarilor, Bastionul Țesătorilor.

Bucovina

  • Vatra Dornei

– Pârtii pentru copii: Poienița (Parc 2), Baby Ski
– Atracții turistice: Centrul Muzeal Cazinoul Băilor (renovat recent), clădirea Izvorului Sentinela (de la 1896), Gara Vatra Dornei Băi, clădirile Primariei și Poștei (monumente istorice).

  • Gura Humorului

– Facilități pentru copii: pârtia de schi Șoimul II, zonă de săniuș, patinaj în aer liber și snow tubing în Parcul Ariniș, Parcul Piticilor (căsuțe tip “hobbit”, castel, labirint)
– Atracții turistice: Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului” (la 4 km de centrul orașului), Mănăstirea Humor (la 7 km de oraș), Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Biserica „Preasfânta Treime” (cea mai veche biserică romano-catolică în funcțiune din Bucovina).

Transilvania

  • Păltiniș de la Gara Sibiu se ajunge în stațiune cu autobuzul 22

– Facilități pentru copii: pârtiile de schi Oncesti II, Platoș Arena, pârtia de sanie, școală de schi și snowboard
– Atracții turistice: Schitul Păltiniș, cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“, unde se află mormântul filozofului român Constantin Noica, orașul Sibiu – Piața Mare, cu Palatul Brukenthal, care găzduiește Muzeul Național Brukenthal, cel mai vechi muzeu din România, Turnul Sfatului, Biserica Iezuiților, Primăria Sibiu, Piața Mică, unde se află Muzeul de Istorie a Farmaciei, Podul Minciunilor, Pasajul Scărilor, Pasajul Aurarilor, Biserica Evanghelică, Casa Altemberger (Muzeul de Istorie), Turnul Scărilor, Catedrala Mitropolitană, Muzeul Locomotivelor cu Abur,  Muzeul Civilizației Populare Tradiționale “Astra”.

  • Toplița

– Facilități pentru copii: pârtia de schi Bradul, pârtie de săniuș, pârtie de bob (alpine-coaster)
– Atracții turistice: Mănăstirea Toplița, cu hramul ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, Castelul Urmánczy, Muzeul Etnografic, Cascada Mezotermală.

Alege destinația și bucură-te de vacanță!

Instalează aplicația CFR Călători Bilete online și cumpără biletul direct de pe telefon!

sau

Cumpară bilete ONLINE în trafic intern

Cumpără

Călătoria cu permis CFR în anul 2025

Conform prevederilor art. XII  lit. c) din Ordonanța de Urgență nr.156/30.12.2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334/31.12.2024:

“În anul 2025 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuități, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilitățile de transport prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române, republicată, cu modificările ulterioare, la art. 2 alin. (1) lit. c), d) şi e), art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (1) şi (3), art. 8 alin. (1) şi (3), art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 12”.

Astfel, în anul 2025, pentru salariații și membrii de familie ai acestora, pentru pensionarii și membrii de familie ai acestora, precum și pentru copiii salariaților și pensionarilor care se încadrează în prevederile sus-menționate se emit permise de călătorie cu 6 file.

Pentru beneficiarii de permise de călătorie cu mai mult de 6 file (24 file, 12 file) emise anterior datei de 01.01.2025 se va permite călătoria doar în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple.

Cu CFR Călători la Festivalul Medieval Oradea, 4 – 7 iulie

Destinații de weekend cu CFR Călători

CFR Călători îți propune să descoperi destinații turistice și culturale interesante și să participi la evenimente de top din România!

Festivalul Medieval Oradea, unul dintre cele mai mari festivaluri medievale din România, revine în acest weekend în Cetatea Oradea cu o nouă ediție, mai eroică, mai spectaculoasă, mai epică!
Trei zile de festival, peste 600 sute de cavaleri, luptători și personaje de legendă din 9 țări, turniruri, competiții internaționale, meșteșuguri și tradiții, menestreli, spectacole cu foc, concerte live, te așteaptă la Oradea! Bucură-te de un spectacol de neuitat și de experiențe medievale autentice!

Alege să călătorești cu trenurile CFR Călători la Oradea și beneficiază de ofertele de transport:

  • biletul dus-întors – la cumpărarea cu minim 1 zi înainte de efectuarea călătoriei, reducerea* este de 10%. Detalii, aici.
  • reducerea la cumpărarea cu anticipație
    – la cumpărarea cu anticipație de la 11 zile (inclusiv) până la 30 zile față de data de plecare, reducerea* este de 10%
    – la cumpărarea cu anticipație de la 6 zile până la 10 zile față de data de plecare, reducerea* este de 5%.
    Detalii, aici.
  • cardul TrenPlus – la achiziționarea unui card, reducerea* este de 25% pentru un număr nelimitat de bilete de tren, cu date de călătorie aflate în perioada de valabilitate a cardului (timp de 1 an). Detalii, aici.
  • reducerea de grup
    – pentru grup 20 – 40 persoane, reducerea* este de 15%
    – pentru grup 41 – 80 persoane, reducerea* este de 20%
    – pentru grup mai mare de 80 persoane, reducerea* este de 25%.
    Detalii, aici.

Notă: *Reducerile se aplică la tariful de transport! Tariful de rezervare a locului la vagon clasă sau suplimentul de pat la vagon de dormit/cușetă se achită integral!

Pentru a vedea orarul trenurilor CFR Călători spre Oradea şi pentru a cumpăra bilete de tren, intră aici!

∗∗∗∗∗

Festivalul Medieval Oradea 2024 se deschide oficial în data de 4 iulie, cu o paradă spectaculoasă a cavalerilor, care va porni la ora 18:00 de la Centrul Comercial Crișul. Alaiul va străbate Calea Republicii, Piața Ferdinand, va trece pe Podul Sf. Ladislau și va ajunge până în Piața Unirii, unde va avea loc o paradă de modă medievală și un spectacol cu spadasini.
Din 5 în 7 iulie, Cetatea Oradea devine loc de întâlnire pentru cavaleri, domnițe, oșteni, menestreli veseli, meșteri medievali, artiști și chiar îmblânzitori de foc, care te vor purta într-o călătorie istorică plină de farmec.  Atmosfera va fi completată de costumele de epocă, muzica medievală, clinchet de armuri și ropote de cai.

În premieră, Festivalul Medieval Oradea va găzdui Campionatul Internațional de “TAP-fight”, un sport de contact cu bază istorică, în cadrul căruia se folosesc arme, echipamente, armuri și unelte din diferite perioade istorice. Tot ca o noutate, la festival se vor desfășura turniruri cu lance balsa, iar competiția va aduce la Oradea 14 cavaleri din Canada, Norvegia, Franța, Slovacia și România.
Arena de lupte va fi animată timp de trei zile cu antrenamente călare, competiții nobiliare, jocuri vânătorești, turniruri spectaculoase și bătălii de noapte.
În curtea interioară a Cetății, comercianții iscusiți te vor aștepta cu preparate gustoase, iar artizanii talentați vor expune obiecte tradiționale și de inspirație medievală.
Pe Aleea Meșteșugarilor din Șanțul Cetății, meșteri fierari, tâmplari, țesători, pielari, olari, sticlari își vor arăta măiestria; vei găsi aici o turnătorie de bronz, un atelier de făcut monede și un atelier de scrib medieval.
În zona taberelor medievale vor avea loc concursuri tematice, jonglerii, concerte de muzică medievală, spectacole cu foc și tot aici va fi amenajată Taverna Medievală, unde curioșii vor avea ocazia să vadă cum se produce berea artizanală și, bineînțeles, să o savureze alături de o gustare medievală.
Cei mici se vor putea iniția în artele vechi, participând la ateliere de tir cu arcul, olărit, tâmplărie și pielărie. În zona dedicată copiilor din Șanțul Cetății, vor avea loc zilnic concerte de muzică medievală, teatru de păpuși, dans și magie. Programul include și artiști levitatori, povești medievale, dresură de păsări de pradă.
Iar la scena principală, te așteaptă în fiecare seară concerte, DJ seturi, spectacole cu acrobații, dans și efecte pirotehnice!

Programul complet al Festivalului Medieval Oradea 2024, aici!

Descoperă Oradea, capitala Art Nouveau a României, cu ajutorul tururilor ghidate gratuite, oferite de VisitOradea!
Până în 15 septembrie, în fiecare weekend, ești așteptat să descoperi spectaculosul muzeu în aer liber, Oradea!
Orar tururi ghidate:
– Vineri, ora 18:00
– Sâmbătă și Duminică, ora 10:00.

Călătorește cu CFR Călători la Oradea și ia parte la Festivalul Medieval!

Instalează aplicația CFR Călători Bilete online și cumpără biletul direct de pe telefon!

sau

Cumpară bilete ONLINE în trafic intern

Cumpără

Surse: https://www.visitoradea.com/, https://festivalulmedievaloradea.ro/.

Destinații de weekend cu CFR Călători – Noaptea Muzeelor, 18 mai 2024

CFR Călători îți propune să descoperi destinații turistice interesante și să participi la evenimente de top din România!

În data de 18 mai te invităm în călătorie cu trenul spre obiectivul cultural preferat, în cadrul Nopții Muzeelor 2024!

Evenimentul va avea loc în muzee din toată țara, cu profile diverse, de la artă tradițională și modernă, la tehnologie, realitate virtuală, instalații interactive, știință, istorie naturală, etnografie și multe altele.

Alege să călătorești cu trenurile CFR Călători și beneficiază de ofertele de transport:

  • biletul dus-întors – la cumpărarea cu minim 1 zi înainte de efectuarea călătoriei, reducerea* este de 10%. Detalii, aici.
  • reducerea la cumpărarea cu anticipație
    – la cumpărarea cu anticipație de la 11 zile (inclusiv) până la 30 zile față de data de plecare, reducerea* este de 10%
    – la cumpărarea cu anticipație de la 6 zile până la 10 zile față de data de plecare, reducerea* este de 5%.
    Detalii, aici.
  • cardul TrenPlus – la achiziționarea unui card, reducerea* este de 25% pentru un număr nelimitat de bilete de tren, cu date de călătorie aflate în perioada de valabilitate a cardului (timp de 1 an). Detalii, aici.
  • reducerea de grup
    – pentru grup 20 – 40 persoane, reducerea* este de 15%
    – pentru grup 41 – 80 persoane, reducerea* este de 20%
    – pentru grup mai mare de 80 persoane, reducerea* este de 25%.
    Detalii, aici.

Notă: *Reducerile se aplică la tariful de transport! Tariful de rezervare a locului la vagon clasă sau suplimentul de pat la vagon de dormit/cușetă se achită integral!

Pentru a vedea orarul trenurilor CFR Călători şi pentru a cumpăra bilete de tren, intră aici!

∗∗∗∗∗

Noaptea Muzeelor este un eveniment în cadrul căruia, muzee din multe țări din Europa și din lume își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte.
Ediția din acest an a Nopții Muzeelor se desfășoară în data de 18 mai și este una aniversară, anul acesta împlinindu-se 20 de ani de la debutul în România a acestui eveniment cultural de excepție.

Noaptea Muzeelor 2024 include expoziții, proiecții, prezentări, instalații urbane, spectacole, ateliere, experimente, animații stradale, concerte, tururi interactive și tot felul de intervenții culturale în spații muzeale, în catedrale, teatre, opere, filarmonici, mausolee, primării, castele, palate, cetăți, grădini zoologice, studiouri de creație, centre culturale, universități, în decupaje urbane creative, în spații de știință și experimentare, spații ale memoriei istorice, în pavilioane și în galerii de artă.

Vei putea participa și la numeroase proiecte inedite, ca „Istoria pe propria piele” – o reprezentație a Ludus Ursus Nigrus, Școala de Gladiatori, la Muzeul Municipiului Dej, tururi la lumina lumânărilor în Biserica fortificată din Apold, tur ghidat și minirecital cameral la Ateneul Român, lecții de balet la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, trei expoziții AMZEI @Romanian Design Week, expoziția „Animale fantastice: realitate sau ficțiune?” la Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie din Cluj-Napoca, „Fotokaleh”, un proiect care reconstituie tehnologic și fizic lumea pierdută a comunității turce de pe insula Ada Kaleh, la Castelul de Apă din Drobeta-Turnu Severin.
Ediția cu numărul 20 a Nopții Muzeelor va cuprinde și activități speciale, precum expoziția “Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB sau proiecte educative, ca „Prietenii Vârstnicilor” inițiat de Asociația Niciodată Singur.

La Noaptea Muzeelor 2024 participă, pentru al doilea an consecutiv, și muzee din Republica Moldova.

Programul complet al evenimentelor este disponibil, în ordine alfabetică, pe localități, pe website-ul www.noapteamuzeelor.org, cu actualizări permanente până în ziua evenimentului.

București

„Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, se alătură ediției aniversare a evenimentului Noaptea Muzeelor 2024, astfel că traficul rutier pe Calea Victoriei va fi restricționat sâmbătă, 18 mai 2024, între orele 10:00 – 22:00, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței.

În noaptea de sâmbătă spre duminică va fi disponibilă o linie specială de autobuze, care va face legătura cu principalele obiective deschise cu ocazia acestui eveniment.
Linia specială „Noaptea Muzeelor” va funcţiona între orele 18:00 şi 1:00, pe traseul Piaţa Presei – Piaţa Unirii (şi retur).

Recomandarea noastră: Muzeul CFR București – ,,Hai în trenul de noapte”

Muzeul CFR te invită să parcurgi istoria de peste un secol a uneia dintre cele mai spectaculoase invenții omenești – calea ferată.
Punctul de atractie principal este Diorama demonstrativă de traseu feroviar românesc, cea mai mare din țară. În cadrul muzeului vei vizita biroul original al inginerului Anghel Saligny și vei admira numeroasele machete de locomotive cu abur, colecția de machete de vagoane de marfă, ori cea de semnale vechi.
Program vizitare sâmbătă 18.05.2024:
10:00 – 16:00 și 20:00 – 02:45
Adresă: Calea Griviței, nr. 193 B (lângă Gara de Nord).

Călătoreşte cu CFR Călători spre obiectivele culturale preferate din cadrul Nopții Muzeelor 2024!

Instalează aplicația CFR Călători Bilete online și cumpără biletul direct de pe telefon!

sau

Cumpară bilete ONLINE în trafic intern

Cumpără

Surse text: https://noapteamuzeelor.org/