INFORMARE DE PRESĂ 

 

21 aprilie 2023

Urmare solicitărilor de presă adresate Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, CFR Călători informează că în prezent, societatea nu are nicio locomotivă închiriată.

În anul 2021 numărul maxim de locomotive închiriate a fost de 8 unități – locomotive electrice nemodernizate.

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional de transport feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Modificări temporare în circulația trenurilor

20 aprilie 2023

La solicitarea CFR SA –  managerul căii ferate, pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară, vor interveni modificări în circulația trenurilor, după cum urmează:

Pentru efectuarea de lucrări pe secţia  Vărădia – Radna

În perioada 25 iunie – 1 iulie 2023, trenul IR 75 Budapesta – Brașov va circula conform programului de circulație pe relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Arad și va fi anulat pe distanţa Arad – Braşov.

În perioada 26 iunie – 2  iulie 2023, trenul IR 74 Braşov – Budapesta va circula conform programului de circulație pe relația Arad – Curtici – Lokoshaza – Budapesta și va fi anulat pe distanţa Braşov – Arad.

În perioada 25/26 iunie – 30 iunie/ 1 iulie 2023, trenul IR 1920 Constanța – Simeria – Arad va circula conform programului de circulație pe relaţia Constanța – București Nord – Simeria și va fi anulat pe distanţa Simeria – Arad. În locul trenului IR 1920, pe relația Timișoara Nord (pl. ora 11.06) – Arad (sos.ora 12.15) va circula trenul IR 12990, ramură de la tren IR 1990.

În perioada 26/27 iunie  – 01/02 iulie 2023, trenul IR 1922 Arad – Simeria –  Constanța va circula conform programului de circulație pe relaţia Simeria – București Nord – Constanța și va fi anulat pe distanța Arad – Simeria. În locul trenului IR 1922, pe relația Arad ( pl.ora 16.59) –  Timișoara Nord ( sos.ora 18.01) va circula trenul IR 12992 ramură pentru tren IR 1992.

Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional de transport feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Informare de presă

17 aprilie 2023

CFR Călători informează că pe relația Constanța – Tulcea vagoanele vechi au fost retrase și introduse pentru igienizare, fiind înlocuite temporar. Starea de curățenie a vagoanelor pe această rută, depinde de modul în care publicul călător le utilizează. CFR Călători face apel la pasageri să respecte curățenia în timpul transportului cu trenul și să semnaleze orice problemă partidelor de tren.

În această perioadă cu trafic crescut, CFR Călători pune la dispoziție publicului călător capacitatea maximă de transport și se iau măsuri operative pentru adaptarea capacității de transport la fluxul de călători.

CFR Călători cere scuze călătorilor pentru neplăcerile întâmpinate.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
• 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
• numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
• în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceți numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obțineți informații în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
• pe site-ul administratorului infrastructurii feroviare www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web Camere web / tabele informare – Compania Națională de Căi Ferate CFR SA din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
• pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
• la personalul nostru din stații.

Circulația trenurilor cu prilejul Sărbătorilor de Paște

CFR Călători informează că în zilele cu trafic crescut din această perioadă a sărbătorilor Pascale este pusă la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă, pentru asigurarea mobilității către destinațiile dorite. De asemenea, sunt suplimentate operativ, în funcție de parcul disponibil și solicitările de trafic, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute care conectează capitala cu orașele mari din principale regiuni ale țării.
Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la fluxul de călători prognozat, CFR Călători recomandă pasagerilor planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimaţiilor de călătorie.
Pentru evitarea supraaglomerării la anumite trenuri, recomandăm pasagerilor utilizarea tuturor trenurilor CFR Călători din graficul unei zile de circulație. Achizițiile online pot fi făcute până la ora de plecare a trenului din stație, în funcție de locurile disponibile.
Biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu o anticipație de până la 30 zile, utilizând următoarele canale de vânzare:
• online de pe www.cfrcalatori.ro;
• din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);
• de la automatele de vânzare bilete din gări;
• de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism).
Indiferent de canalul ales pentru cumpărare, CFR Călători oferă reduceri importante. De exemplu, biletul dus-întors se poate cumpăra cu o reducere de 10%; la cumpărarea biletelor de la automatele de vânzare din stații cât și online – direct de pe site sau din aplicația de pe telefon – se acordă o reducere de 5%, etc. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiază de 50% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a. Toate reducerile sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, în secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități.
Înainte de urcarea în tren, recomandăm călătorilor să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Infomații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
• 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
• numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
• în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
• pe site-ul administratorului infrastructurii feroviare www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web Camere web / tabele informare – Compania Națională de Căi Ferate CFR SA din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
• pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
• la personalul nostru din staţii.
Tuturor pasagerilor noştri le urăm Sărbători Pascale Fericite!

Modificări temporare în circulația trenurilor

13 aprilie  2023

La solicitarea CFR SA –  managerul infrastructurii feroviare, pentru realizarea unor lucrări în stația Tecuci, în perioada 21 aprilie – 10 mai 2023 vor interveni următoarele modificări în circulația trenurilor:

  • Trenul IR 1665 București Nord – Iași nu va circula. În locul trenului IR 1665 va circula cu orar modificat trenul IR 12665 în relaţia București Nord (pl.ora 16.12) – Buzău – Focșani – Mărășești Cosmești – Tecuci – Frunzeasca  – Vaslui Iaşi (sos.ora 22.59).
  • Trenul IR 1664 Iași – București Nord nu va circula. În locul trenului IR 1664  va circula cu orar modificat trenul IR 12664 în relația  Iași (pl.ora 16.07) – Vaslui – Frunzeasca –  Tecuci – Cosmești – Mărășești – Focșani – Buzău – București Nord (sos. ora 22.33).

Pasagerii care au bilete la aceste trenuri și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Întârzieri trenuri pe secția Siculeni – Deda

Actualizare informare  – 12 aprilie 2023

La ora 09:00 a fost remediat deranjamentul pe segmentul feroviar Stânceni – Răstolița.

Trenul internațional 407  Budapesta -Brașov a plecat din stația Răstolița  la ora ora 09:09, cu  217 minute întârziere.

====================

12 aprilie 2023

În această dimineată, ca urmare unui deranjament la linia de contact pe segmentul feroviar Stânceni – Răstolița (secția Siculeni – Deda) trenurile care tranzitează zona afectată, vor înregistra întârzieri.

Echipele de intervenție feroviară CFR SA lucrează la remedierea deranjamentului și se estimează reluarea în condiții de siguranță în jurul orei 09:30.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web https://cfr.ro/camere-web-2/din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul nostru din staţii.