Card de transport reîncărcabil pentru abonamente

4 iulie 2023

CFR Călători informează că începând cu data de 5 iulie 2023 va pune la dispoziția pasagerilor carduri de transport reîncărcabile. Cardurile de transport reîncărcabile permit achiziționarea abonamentelor digitale: Nelimitat 30, Nelimitat 7 și Abonamente lunare valabile 5, 10 sau 15 zile dintr-o lună calendaristică.

„Cardul Transport” va fi emis în baza unei cereri completate de către client la casele de bilete din stațiile sau agențiile de voiaj CFR Călători.

În curând aceste abonamente digitale vor putea fi emise și pentru elevi și studenți.

În perioada de valabilitate, pentru posesorii de „Card Transport”, nu mai este necesară completarea unei cereri pentru emiterea abonamentelor digitale Nelimitat 30 și Nelimitat 7.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Bilete de călătorie integrate

CFR Călători informează că începând cu data de 28 iunie a.c., legitimațiile de călătorie pentru adulți, copii,  elevi și studenți pot fi achiziționate, în afara canalelor tradiționale de vânzare proprii, și prin platforma online implementată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Prin această platformă pot fi achiziţionate bilete integrate în conformitate cu actele normative în vigoare. Mai multe detalii referitoare  la legitimațiile de călătorie integrate pot fi accesate de pe site-ul ARF.

Reamintim pasagerilor CFR Călători că pentru cumpărarea biletelor cu o anticipaţie de 30 de zile au la dispoziţie următoarele canale de vânzare:

  • din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • online de pe cfrcalatori.ro;
  • de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism). 

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Călătoria cu trenul în condiții de fenomene meteo extreme de vară

23 iunie 2023

În contextul avertizărilor de fenomene meteo extreme, furtuni de vară însoţite de precipitaţii puternice, caniculă și disconfort termic accentuat, emise pentru această perioadă de către Administrația Națională de Meteorologie, CFR Călători face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare.

Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic – funcțional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot apărea situații în care, din cauza întreruperilor în alimentarea cu energie sau a temperaturilor exterioare crescute de peste 35 – 38 de grade care la nivelul şinei şi cutiei vagonului pot însemna și peste 50 de grade Celsius la soare, sau chiar a deschiderii geamurilor în parcurs, agregatele instalaţiilor de climatizare nu mai pot asigura răcirea şi funcţionarea în parametrii proiectaţi.

Pentru menținerea în funcțiune a instalațiilor de climatizare au fost dispuse măsuri suplimentare de mentenanță a instalaţiilor de climă în reviziile de vagoane care formează garniturile de tren precum și însoțirea cu electricieni de vagoane în anumite intervale orare, atunci când sunt situații de caniculă sau alte fenomene meteo extreme specifice verii (cod roşu).

În condițiile utilizării întregului parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și în vederea adaptării capacităţii de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație și să își procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens.

În situaţii în care apar abateri mari de la graficul de circulaţie, din cauza fenomenelor meteo extreme sau alte cauze, CFR Călători este pregătită să ofere asistenţă călătorilor, apă şi eventual produse preambalate, în anumite staţii de pe traseu. Indiferent de cauzele generatoare ale abaterii de la programul de circulaţie, CFR Călători va asigura cu trenurile proprii transportul până la destinaţia finală înscrisă pe legitimaţia de călătorie.

Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație de 30 zile, utilizând următoarele canale de vânzare:

  • online de pe cfrcalatori.ro;
  • din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism).

Pentru derularea traficului de călători în condiţii de siguranţă, trenurile vor putea circula cu restricţii de viteză, fiind posibile întîrzieri.

Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor.

CFR Călători recomandă pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale,

  • să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
  • să aibă medicația necesară în caz de nevoie;
  • să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Mulțumim tuturor pentru înțelegere.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Atenționare călători!

17 iunie 2023

În mediul online circulă informații despre un FALS concurs privind câștigarea unui card cadou de transport pe calea ferată, la un preț minim.

Atenționăm pasagerii că CFR Călători sau CFR SA nu au organizat un astfel concurs și nu au în derulare nicio campanie de promovare pentru oferirea unui card cadou de călătorie.

Această campanie de promovare este o tentativă de fraudă informatică care poate avea drept consecință accesul la datele dumneavoastră personale și de banking.

CFR Călători a sesizat organele competente care vor derula cercetări.

Întârzieri în circulația trenurilor spre / dinspre Petroșani – Craiova

16 iunie 2023

În cursul acestei zile, 16 iunie 2023, ca urmare a unor probleme la infrastructura feroviară în alimentarea cu energie electrică dintre stațiile Valea Sadului -Livezeni, în circulația trenurilor spre/dinspre Petroșani -Craiova, se înregistrează întârzieri semnificative.

CFR Călători asigură tracțiune diesel pentru remorcarea trenurilor pe distanța afectată de lipsa tensiunii în liniile de contact.

O parte dintre pasagerii aflați în trenurile afectate au fost preluați de alte trenuri aflate în circulație.

Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează la remedierea deranjamentului produs pentru realimentarea cu energie electrică.

Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și îi asigură că face toate demersurile necesare pentru asigurarea transportului în siguranță.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul administratorului infrastructurii feroviare  www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul nostru din staţii.

Defectare cu degajare fum la trenul IR 1628 Brașov – București Nord

16 iunie 2023

În cursul acestei dimineți, în halta Prahova (pe secția Ploiești – București), s-a produs o defectare tehnică cu degajare de fum la locomotiva trenului IR 1628 care circulă pe ruta Brașov – București Nord.

Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție care s-a deplasat la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum.

Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol. Trenul staționează până la reluarea circulației în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor.

Călătorii aflați în tren au fost preluați de trenul IR 1742. Este posibil să se înregistreze întârzieri și în circulația altor trenuri ca urmare a intervenției echipei de pompieri la trenul IR 1628.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.