Circulația trenurilor urmare deraiere tren marfă

8 septembrie 2022 Astăzi, 8 septembrie 2022, CFR Călători informează că ciculația trenurilor între stațiile Izvorul Oltului și Izvorul Mureșului este intreruptă din cauza deraierii unui tren de marfă. Până acum este afectată circulația următoarelor trenuri de călători: – R 4512, Deda – Brașov – staţionează de la ora 19:20; – R 4513 , Brașov – Toplița – staţionează de la ora 20:16; La fața locului s-au deplasat reprezentanții autorităților competente care anchetează cauzele producerii acestui incident, precum și echipele intervenție feroviară pentru eliberarea gabaritului. Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA., circulația urmând a se relua după ce organele de cercetare vor permite acest lucru….

Citește mai mult

Circulația trenurilor de călători afectată pe secția Radna – Milova

  8  septembrie 2022 CFR Călători informează că urmare a defectării unui tren de marfă de pe secția Radna – Milova, este afectată circulația următoarelor trenuri de călători: IR 74 Brașov – Budapesta așteaptă în stația Milova R 13329 Petroşani – Arad aşteaptă în staţia Milova Mai pot fi posibile întârzieri ale acestor trenuri din cauza condițiilor de circulație ulterioare, dar și ale altor trenuri din graficul de circulație pentru a se asigura legăturile la trenurile întârziate. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi le mulţumește  pentru înţelegere. Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând: • 0219521 – INFO CFR (trafic intern). • numerele de telefon de la gările CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/ • aplicația TRENUL…

Citește mai mult

Deranjament în circulația trenurilor de călători în relația Răstolița – Deda

8 septembrie 2022 CFR Călători informează că astăzi, 8 septembrie, urmare copac căzut pe linia de contact pe relația Răstolița – Deda, este afectată circulația trenului IR 366 Brașov – Oradea. Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Mai pot fi posibile întârzieri ale altor trenuri din cauza condițiilor de circulație ulterioare, dar și ale altor trenuri din graficul de circulație pentru a se asigura legăturile la trenurile întârziate. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de aceste incidente şi le mulțumește  pentru înțelegere. Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la: • 0219521 – INFO CFR (trafic intern). • numerele de telefon de la…

Citește mai mult

Perturbări în circulația trenurilor de călători

8 septembrie 2022 CFR Călători informează că astăzi, 8 septembrie 2022., au fost înregistrate întârzieri ale trenurilor  pe relația Constanța – Mangalia și Valea Albă – Balota. Trenurile afectate au fost: R 8806 Mangalia – Constanța care a înregistrat o întârziere de peste 35 de minute din cauza unui stâlp căzut pe gabaritul liniei. Circulația trenurilor pe această rută a fost reluată. R 9504 Orșova – Filiași a înregistrat o întârziere de aproximativ 100 de minute din cauza lipsei de tensiune în firul de contact pe Valea Albă – Balota. Circulația trenurilor pe această rută a fost reluată. Mai pot fi posibile întârzieri ale acestor trenuri din cauza condițiilor de circulație ulterioare, dar și ale altor trenuri din graficul de circulație pentru a se asigura…

Citește mai mult

Modificări temporare în circulația trenurilor pe distanța Bacău – Piatra Neamţ – Bicaz

7  septembrie 2022 La solicitarea CFR SA –  managerul căii ferate, de prelungire  a unor lucrări la infrastructura feroviară  pe relaţia Bacău – Piatra Neamţ – Bicaz,  următoarele  trenuri vor fi anulate: IR 1859 Bacău – Piatra Neamţ IR 1858 Piatra Neamţ – Bacău R 5461 Bacău – Piatra Neamţ R 5471/5472 Bacău – Bicaz şi retur R 5462/5463 Bacău – Piatra Neamţ şi retur Se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto pe distanța Bacău – Piatra Neamţ – Bicaz. Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la: 0219521 – INFO CFR (trafic intern). numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/ în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații…

Citește mai mult

Circulaţia trenului IR 346 afectată de un accident la trecerea la nivel cu calea ferată

7 septembrie 2022 CFR Călători informează că astăzi, 7 septembrie a.c., între stațiile Feldioara – Apata a avut loc un accident la trecerea la nivel cu calea ferată, șoferul unui  autoturism a angajat vehiculul în traversarea căii ferate  fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul InterRegio 346 București Nord – Curtici – Budapesta – Viena. Pasagerii şi personalul feroviar din trenul IR 346 nu s-au aflat în pericol. Pentru cercetări, la faţa locului se află organele abilitate. Trenul are o întârziere de aproximativ 150 de minute. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi le mulţumește  pentru înţelegere. Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la: 0219521 – INFO CFR (trafic intern). numerele de telefon de la…

Citește mai mult