Perturbări în circulația trenurilor internaționale pe rețeaua MAV

15 noiembrie 2023 Astăzi, 15 noiembrie 2023, ca urmare a unui incident pe teritoriul MAV circulația trenurilor este oprită pe relația Biharkeresztes – Püspökladány. Este posibilă înregistrarea unor întârzieri ale trenurilor internaționale CFR Călători ce circulă spre/dinspre Budapesta. Programul de circulație în zona afectată se va desfășura conform măsurilor dispuse de administrația feroviară MAV. Până la redeschiderea traficului feroviar, călătorii din trenurile care tranzitează zona afectată vor putea fi, inclusiv, transbordaţi cu mijloace auto în zona afectată până la staţiile de unde își vor putea continua călătoria cu celelalte trenuri aflate în circulaţie.

Citește mai mult
Vânzare încheiatã

VÂNZARE 23 VAGOANE DE CĂLĂTORI aparținând REVIZIEI DE VAGOANE GALAȚI

Publicat la data - 14/11/2023
Sucursala -
Categorie de vanzare -
Termen depunere oferta - 28/11/2023 - 12:00
Data vanzare - 28/11/2023 - 13:00
Unde depun?
sediul Bursei Române de Mărfuri-Terminalul Galați, cu sediul în Galați, strada Mihai Bravu, nr. 46, telefon 0236.461.188;

Documentația pentru licitație poate fi procurată de la Bursa Română de Mărfuri-Terminalul Galați. Data limită de depunere a documentelor de înscriere și participare la licitație este 28.11.2023, ora 12ºº la sediul Bursei de Mărfuri-Terminalul Galați; Licitația va avea loc în data de 28.11.2023, ora 13ºº la sediul Bursei Române de Mărfuri-Terminalul Galați. Persoana de contact: Șef Serviciu P.O.T.D. – Nicoleta Iorga, tel. 0747056820

Mai multe detalii

Circulația trenurilor CFR Călători ca urmare deraiere tren marfă

Actualizare informare 15 noiembrie 2023 Pentru asigurarea continuității traficului feroviar de călători pe relația Aradu Nou – Arad, managerul infrastructurii feroviare menține și asigură transbordarea cu mijloace auto a călătorilor de la trenurile InterRegio CFR Călători până la finalizarea intervențiilor desfășurate de personalul feroviar în stația CF Aradu Nou. De asemenea, circulația trenurilor Regio este stabilită la nivel local împreună cu managerul infrastructurii feroviare, în funcție de evoluția situației, informarea pasagerilor realizându-se la nivel local. Reamintim că marți traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 13:00 pe relația Aradu Nou – Arad, din cauza unui incident feroviar, în care a fost implicat un tren privat de marfă. ============ Actualizare informare 14 noiembrie 2023 Ca urmare a deraierii trenului de marfă la ieșire din stația…

Citește mai mult

Accident la trecerea la nivel cu calea ferată

13 noiembrie 2023 Astăzi, 13 noiembrie 2023, în jurul orei 11:30, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Nimigea – Salva, șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul IR 1832 Cluj Napoca – Galați. Cei 150 de pasageri şi personalul feroviar din trenul IR 1832 nu s-au aflat în pericol. În urma impactului, traficul feroviar a fost întrerupt fiind necesară intervenția organelor abilitate pentru eliberarea linei. Până la realuarea circulației în condiții de siguranță trenul IR 1832 a staționat, călătorii urmând să primească apă și produse preambalate în stația Ilva Mică. În acest context, trenul R 4483 a fost anulat pe distanța Slava – Beclean pe Someș, călătorii fiind preluați…

Citește mai mult

Modificări temporare în circulația trenurilor la solicitarea CFR SA

9 noiembrie 2023 În urma solicitării primite de la administratorul infrastructurii – CFR SA pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Bicsadul Oltului – Malnaș Băi,  în data de 25 noiembrie 2023, vor interveni modificări în circulaţia trenurilor, astfel:  trenul IR 1541 va circula conform programului de circulație pe ruta Iași – Băile Tușnad și va fi anulat pe distanţa Băile Tușnad – Brașov. În relația Malnaș Băi (pl. ora 13.16) – Brașov (sos. ora 14.04) va circula trenul IR 12541. Între stațiile Băile Tușnad – Malnaș Băi se va asigura transportul pasagerilor cu mijloace auto. trenul IR 1543 va circula conform programului de circulație pe ruta Brașov – Băile Tușnad – Malnaș Băi și va fi anulat pe distanţa Malnaș Băi –…

Citește mai mult

Prelungirea unor lucrări ale CNCF CFR SA la infrastructura feroviară în stația Teiuș modifică circulația trenurilor

9 noiembrie 2023 În urma avizării de astăzi, 9 noiembrie a.c, a administratorului infrastructurii feroviare  – CFR SA, de prelungire a unor lucrări la infrastructura feroviară în stația Teiuș, vor interveni următoarele modificări în circulația trenurilor, astfel: în perioada 10/11 noiembrie – 16/17 noiembrie 2023, trenul IR 12346 București Nord – Episcopia Bihor – Biharkeresztes va circula ca tren IR 12348 pe ruta București Nord (plecare ora 14.07) – Podu Mureș – Coșlariu – Teiuș – Cluj Napoca – Episcopia Bihor (sosire ora 02:01/plecare ora 02:17) – Biharkeresztes. în perioada 11 noiembrie – 17 noiembrie 2023, trenul IR 12347 Biharkeresztes – Episcopia Bihor – București Nord va circula conform graficului de circulație pe ruta Biharkeresztes – Episcopia Bihor iar pe ruta Episcopia Bihor (plecare ora…

Citește mai mult