Calea ferată conectează toate zonele importante ceea ce face ca trenurile să asigure mobilitatea persoanelor care călătoresc în scop de afaceri, navetă, recreațional etc. Este o invenție care în timp a schimbat lumea, contribuind ca factor de progres la dezvoltarea economică și la modelarea omului modern. În Anul European al Căilor Ferate, CFR Călători vă propune pe lângă destinațiile tradiționale de concediu și recreere – mare și munte, să explorați cu trenul și alte zone frumoase din țară, de aceasta data Faleza Dunării din Galați, cea mai lungă faleză fluvială din Europa!
Trebuie să luați trenul CFR Calatori până la Galați – singurul oraș din România așezat pe trei provincii istorice Moldova, Țara Românească și Dobrogea – și aici puteţi să vă plimbaţi pe Faleza Dunării. Întinsă pe o lungime de aproximativ 4 kilometri este cea mai lungă faleză de pe cursul Dunării.
Pe Faleza Dunării din Galaţi pot fi admirate zeci de opere de artă modernă ce formează cea mai mare expoziţie de sculptură în metal din România. De asemenea, de pe întinsa faleză fluvială puteți cuprinde cu privire măreția Dunării, dar și bătrânii munți ai Dobrogei aflați în depărtare.
Deși Galațiul este un oraș de câmpie cu altitudini joase, de 55 m, deține un tunel feroviar specaculos – Tunelul Filești. Acesta este în lungime de 767 m și se întinde între stațiile Barboși și Galați, printre dealurile ce despart apele Prutului de ale Dunării. De la Barboși până la Galați calea ferată are atât ecartament normal cât şi ecartament larg (linie încălecată cu 4 șine) ce ajunge până în Republica Moldova.
Tunelul feroviar Fileşti de pe firul I al liniei Bucureşti – Galaţi a fost construit şi inaugurat înainte de 1900. În 1967 autorităţile au inaugurat al doilea tunel la Fileşti, pe firul II.
Știați că?
Tunelul de cale ferată Filești este singurul din ţară care trece pe sub un oraş? Tunelul trece pe sub Galaţi şi leagă gara de restul infrastructurii feroviare.
Alte articole pe aceeași temă:
CFR Călători, partener al Connecting Europe Express! click aici
Transportul viitorului este cel feroviar. Alegeți calea ferată! click aici
România membru fondator al Uniunii Internaționale a Căilor Ferate click aici
Transportul feroviar cel mai ecologic tip de transport de pasageri din Europa click aici
Muzeul de locomotive cu abur din Reșița click aici
Ceferiada click aici
Muzeul de locomotive din Dej click aici
Transportul feroviar conectează Europa click aici
Transportul inteligent click aici
TRENUL = Transportul feroviar este mai curat click aici
140 ani de la prima cale ferată executată integral de ingineri români click aici
Conexiunea feroviară a Capitalei cu Orientul și Occidentul, la începuturi click aici
Începutul căilor ferate în Europa click aici
Explorați ruta feroviară Suceava – Putna click aici
Istoria trenului regal click aici
Calea ferată Filiași – Bumbești – Livezeni click aici
Viaductul Caracău -cel mai mare viaduct în arc din beton din România click aici
Gara regală Bucureşti Băneasa click aici