Postat 31-05-2021 in Evenimente

Cu toate că transportul rutier a avansat în ultimii zeci de ani, este costisitor si nu oferă o soluţie pentru toţi oamenii. Acesta are efecte nefaste asupra mediului înconjurător și a climei, însă transportul feroviar tinde să rezolve toate aceste probleme.

Conform Acordului verde al UE până în 2050 se dorește trecerea la utilizarea combustibilului alternativ pentru eliminarea totală a emisiilor de carbon, iar transportul feroviar poate ajuta deoarece calea ferată poluează de 8 ori mai puțin și emite de 9 ori mai puțin CO2 față de transporul rutier potrivit CER. Pentru asta în România se investește în electrificarea principalelor magistrale feroviare, modernizarea și eficientizarea locomotivelor electrice, achiziționarea trenurilor cu combustibili alternativi (trenuri cu hidrogen), modernizarea tuturor vagoanelor cu toalete ecologice, etc.

Traficul reprezintă una dintre principalele probleme ale marilor orașe, iar numărul celor care se deplasează spre și dinspre locul de muncă și/sau centrele de învățământ este foarte ridicat. Astfel, mersul cu trenul reprezintă o alternativă la transportul rutier, oferind călătorilor mai multe opțiuni. Pe lângă faptul că este cel mai ecologic mod de transport și dispune de un spațiu generos ce conferă libertate de mișcare, cu trenul pot fi evitate orele pierdute în trafic, cheltuielile inutile și permite optimizarea fiecărui moment al călătoriei, indiferent că vorbim despre călătorii între localități sau doar până la locul de muncă/ școală.

CFR Călători este atentă la nevoile, cererile și așteptările de transport ale călătorilor, iar deciziile pe care le luăm au ca fundament călătorii și necesitățile acestora. De aceea, pe lângă preocuparea continuă de a maximiza capacitatea și de a oferi servicii sigure, eficiente, economice și de calitate pentru o experiență mai bună la bordul trenurilor noastre, desfășurăm programe de modernizare a materialului rulant și facem în continuare demersuri pentru asigurarea și creșterea mobilității cetățenilor și a conexiunilor feroviare între toate zonele țării.

Deplasarea cu trenul este transportul viitorului spre care ne îndreptăm cu pași mari deoarece calea ferată este o soluție sustenabilă pentru transportul de călători şi mărfuri pentru scăderea emisiilor de CO2, oferind călătorilor și întreprinderilor o alegere de transport prietenos cu mediu.

#AnulEuropeanAlCăilorFerate2021

#EUYearofRail

Știați că?

Majoritatea locomotivelor CFR Călători care ating viteze mai mari de 100km/h sunt dotate cu un sistem localizat de control al trenurilor, în cazul acesta PZB 90/INDUȘI.

PZB 90 = Punktförmige Zugbeeinflussung; PZB 90 = INDUȘI = Induktive Zugsicherung.

PZB 90 monitorizează viteza în funcţie de timp şi distanța parcursă și cuprinde un program de pornire şi curbe de monitorizare restrictive, care împiedică trecerea nepermisă peste un semnal cu indicație de oprire.

Acest sistem este util pentru a frânarea de urgență a trenului când acesta depășește viteza impusă sau un semnal pe culoarea roșie, fiind un element siguranță.

Alte articole pe aceeași temă:

CFR Călători, partener al Connecting Europe Express! click aici
Transportul viitorului este cel feroviar. Alegeți calea ferată! click aici
România membru fondator al Uniunii Internaționale a Căilor Ferate click aici
Transportul feroviar cel mai ecologic tip de transport de pasageri din Europa click aici
Muzeul de locomotive cu abur din Reșița click aici
Ceferiada click aici
Muzeul de locomotive din Dej click aici
Transportul feroviar conectează Europa click aici
Transportul inteligent click aici
140 ani de la prima cale ferată executată integral de ingineri români click aici
Conexiunea feroviară a Capitalei cu Orientul și Occidentul, la începuturi click aici
Începutul căilor ferate în Europa click aici
Explorați ruta feroviară Suceava – Putna click aici
Istoria trenului regal click aici
Faleza Dunării și Tunelul Filești în Anul European al Căilor Ferate! click aici
Calea ferată Filiași – Bumbești – Livezeni click aici
Viaductul Caracău -cel mai mare viaduct în arc din beton din România click aici
Gara regală Bucureşti Băneasa click aici